Muzeul manastirii din anul 1983 si pâna în 2007 a fost amenajat la etajul II al „Casei Poetului”, iar din luna mai 2007 este amenajat în biserica de lemn din cadrul „Coltului maramuresan”. Muzeul manastirii adaposteste o bogata colectie de carti vechi bisericesti, o frumoasa colectie de vechi icoane bisericesti pe lemn si pe sticla, datând din secolul al XVIII-lea.

Dintre lucrările valoroase aflate în colecţia muzeului mănăstirii amintim : Cazania sau Carte românească de Învătătură a mitropolitului Varlaam, Iaşi, 1642 ; Noul Testament de la Bălgrad al mitropolitului Simion Ştefan tipărit la 1648 ; Îndreptarea Legii, Târgoviste, 1652 ; Evanghelia tipărită de Antim Ivireanu la Snagov, 1697 ; Molitvelnic, Râmnic, 1705 ; Evanghelia de la Bucuresti, 1725 ; Apostolul, Blaj, 1767 ; Biblia de la Blaj, 1795 ; o Psaltire de pe vremea lui Caragea, 1817 ; Cartea ce se zice Împarţire de grâu, Buzău, 1833 ; Cronica Românilor, a lui Gheorghe Şincai editată la Iaşi în 1853 ; Biblia de la Buzău din 1854 ; Biblia lui Şaguna, Sibiu, 1856-1858 etc.

 

     
 
Modificat: Babici Aida