Mănăstirea
„Sfânta Ana” Rohia reprezintă o vatră
de credinţă ortodoxă şi trăire românească.
Credincioşii din toate părţile Maramureşului,
ca şi cei mulţi care vin de pe alte meleaguri ale
ţării, găsesc aici hrana spirituală necesară,
mângâiere şi întărire sufletească.
Totodată biblioteca mănăstirii cu numeroasele
ei volume, din variate domenii, reprezintă pentru tânărul
seminarist sau student teolog, ori pentru cercetătorul
dornic de a studia, în cadrul minunat al naturii de la
Rohia, un permanent şi nesecat izvor de informaţii.
În spiritul tradiţiei de
ospitalitate al aşezămintelor monahale ortodoxe,
mănăstirea „Sfânta Ana” –
Rohia, oferă, pentru câteva zile, găzduire
pelerinilor care o cercetează.